Murad (PER): „Aţi făcut din Mamaia un cartier de oraş. Aţi distrus Năvodariul. E o mafie imobiliară şi cunosc foarte bine cine e în spate!”

Preşedintele de onoare al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a afirmat că este nemulţumit de construcţiile din staţiunile de pe litoral, acuzând că Mamaia a fost transformată într-un cartier de oraş, că Năvodariul a fost distrus prin aceste investiţii, precizând că nu este normal ca numărul blocurilor să fie mai mare ca al şezlongurilor sau al parcărilor. „Este o mafie imobiliară şi cunosc foarte bine cine este în spatele ei”, a afirmat omul de afaceri. Murad a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în spatele acestor investiţii se află o mafie imobiliară, menţionând că aceasta controlează 80% din construcţiile de pe litoral. „Puneţi capăt construcţiilor care se fac bloc lângă bloc. Aţi făcut din Mamaia un cartier de oraş. Aţi distrus Năvodariul. Nu e normal să fie un număr de blocuri mai mare decât numărul de şezlonguri sau numărul de parcări. Nu mai avem niciun spaţiu, nu există niciun parc în tot Năvodariul în zona turistică, un parc de 200 de metri. Este o mafie imobiliară şi cunosc foarte bine cine este în spatele ei, cine îşi bate joc de staţiunile turistice şi vă spun nu e doar mediul de afaceri. E o instituţie care trebuie sa fie exemplu pentru noi toţi, acea instituţie, din păcate, controlează 80% din construcţiile de pe litoral”, a afirmat Murad. El nu a dorit să spună numele acelei instituţii, dar consideră că trebuie să se pună capăt construirii în staţiunile turistice. „Cine e acea instituţie, nu o să vă spun. De ce nu spun? Pentru că nu vreau să creez multe subiecte de discuţie. Oamenii competenţi ştiu foarte bine, iar dacă nu ştiu trebuie să afle cine e în spatele a tot ce se întâmplă. Cine şantajează primarii? Şi ca să fiu clar, nu mă refer la SRI. Îi şantajează, am avut cazuri concrete. Nu pe mine, au şantajat pe alţii. Construcţiilor în staţiunile turistice trebuie să li se pună capăt. Am plecat din Mamaia ca să vin în Năvodari unde nu era nimic. Nu era nimic nimic în jur. Eu vreau să fac turism, nu blocuri. Am făcut şi blocuri. Avem făcut un complex în Năvodari, este cel mai frumos şi cel mai aerisit complex. Când am văzut ce se întâmplă aici, am zis mă duc spre sud. E frumos, spaţii verzi, dar, din păcate, acele spaţii verzi au început să dispară”, a mai transmis preşedintele de onoare al FPTR. El consideră că în acest ritm staţiunile vor deveni cartiere de blocuri. „Vrem să devină aceste staţiuni nişte cartiere de blocuri, închise, asta vrem? Dacă nu, puneţi capăt acestui lucru. Să facem hoteluri, să facem cluburi, să facem tot ce înseamnă turism, dar nu şi blocuri înghesuite şi fără niciun plan”, a mai declarat Mohammad Murad. Omul de afaceri Mohammad Murad a anunţat că a cumpărat închisoarea Doftana şi doreşte să o transforme într-un complex hotelier cu 1.000 de locuri. El a menţionat că investiţia se ridică la 25 de milioane de euro. „Am văzut în ultimele zile foarte multe comentarii şi pozitive, şi negative, la ultima achiziţie, ultima încercare de a redeschide zona Prahovei. A fost organizată o licitaţie referitoare la închisoarea Doftana. Am exprimat dorinţa de a face o investiţie amplă acolo. Acest lucru îl fac de peste 20 de ani, unde sunt active lăsate în paragină, care au fost şi reprezintă nişte simbolurile ale istoriei României. Nu ştiam foarte multe despre închisoarea Doftana, am citit. Chiar dacă au fost nişte simboluri un pic mai negative, că e vorba de o puşcărie, ştiţi foarte bine că acolo au fost închişi, Ceauşescu, Gheorghiu-Dej, zona are foarte multă istorie. Eu cred că nu există o afacere durabilă dacă nu are în spate istorie”, a declarat Murad, miercuri, într-o conferinţă de presă. El a precizat că închisoarea va fi transformată într-un complext hotelier cu peste 1.000 de locuri de cazare. „Vom face cel mai mare centru de conferinţe din România, cu peste 1.000 de locuri de cazare, primul complex hotelier destinat conferinţelor. Tot ce se va consuma acolo vor fi produse bio. Zona este atractivă pentru oameni şi are multe avantaje, unul din ele este apropierea de Bucureşti, e la o oră de Bucureşti. E un peisaj superb. Suntem gata pregătiţi să investim. Investiţia se va ridica în prima fază la 25 milioane de euro, urmând sa fie extinsă dacă e nevoie”, a mai anunţat omul de afaceri.

Sursa: https://tomisnews.ro/murad-per-ati-facut-din-mamaia-un-cartier-de-oras-ati-distrus-navodariul-e-o-mafie-imobiliara-si-cunosc-foarte-bine-cine-e-in-spate/?fbclid=IwAR2RChavl1n3GUxLauTvTLiB8BD0cCzbC_tYJY-X5uUs8LU_3Rvp3lnzeIs | TOMIS NEWS