Omul de afaceri de origine libaneză, Mohammad Murad a venit în România să se facă doctor. După 1990 a început să investească în alimentație publică, imobiliare, construcții și turism. Cele mai mari venituri avea să le obțină din imobiliare și din industria hotelieră unede este considerat cel mai mare investitor, după numărul de camere deținute, peste 3.300.
1982 – Mohammad Murad vine în România să studieze medicina. A făcut primii trei ani de facultate la Iași, a poi a terminat studiile la București.
1988 – Proaspăt absolvent de medicină, Murad își începe rezidențiatul ca medic neurolog la spitalul Colentina,unde lucrează până în 1991.
1992 – Prima mare investiție a lui Mohammad Murad este restaurantul de tip fast food, Spring Time pentru care a închiriat un spațiu în zona Pieței Victoriei.
1996 – Preia de la Mamaia SA pachetul majoritar la hotelurile Perla, Majestic și Select. Doi ani mai târziu adaugă lanțului Perla-Majestic încă două hoteluri, unul din Olimp și altul din Jupiter.
2000 – Mohammad Murad intră pe piața imobiliară și construiește mai multe locuințe în zona Sisești din nordul Bucureștiului.
2003 – Omul de afaceri de origine libaneză finalizează construția unor apartamente de vacanță în Năvodari, Coral Beach. După doia ani dă în folosință în aceeași zonă un alt complex de apartamente de vacanță, Summer Land.
2005 – Deschide la București, în zona aeroportului Băneasa, Phoenicia Grand Hotel, cu o capacitate de 348 de camere și apartamente.
2009–2013 – În zona Mamaia Nord – Năvodari apare un nou concept: Phoenicia Holliday Resort. Pe rând au mai fost date în folosință Phoenicia Luxury, Phoenicia Royal și Phoenicia Boutique, cu o capacitate totală de cazare de 3.000 de turiști pe serie.
In anul 2011, Mohammad Murad este ales presedintele Federatiei Patronatelor din Turism (FPTR), functie pe care o detine si in prezent. F.P.T.R. este singura Federaţie Patronală din Turism, membrii săi având peste 40 000 de angajaţi şi deţinând peste 80% din cifra de afaceri a acestui domeniu de activitate.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este prezentă în toate zonele ţării, având un numar de 94 de membri, reprezentanţi ai asociatiilor de turism, detinatori ai unitatilor de cazare.
FPTR colaborează cu autorităţile statului în elaborarea actelor normative de interes naţional în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea şi al apărării intereselor legitime ale membrilor săi, acordând sprijin în realizarea obiectivelor propuse.
2016 – Mohammad Murad cumpără complexul hotelier Amfiteatru- Panoramic – Belvedere pe care îl va da în folosință în iunie 2020.
2017 – Mohammad Murad, proprietarul și Președinte Phoenicia Hotels, a decis în 2017 să împartășească celor care își doresc o experință memorabilă într-un restaurant a la carte, expertiza sa și a echipei sale de specialiști de aproape 30 de ani, în gastronomia romanească, cât și în cea internațională sub numele Mandaloun. Primul restaurant Mandaloun a fost deschis în anul 2018 în cartierul Aviatiei, devenind din prima zi o locație de referință în peisajul gastronomic bucureștean.–Mandaloun Chateau ce va fi deschis la începutul anului 2024, fiind situat în cea mai populară stațiune de pe Valea Prahovei – Sinaia, într-un mic „castel” din cartierul Cumpatu, lânga Casa Memorială George Enescu.
2019 – Termină renovarea hotelului Lido pe care l-a închiriat de la moștenitorii proprietarului de drept pentru 15 ani cu drept de cumpărare. Cumpara hotelul Craiova din statiunea Olimp.
Are două fete, Laly (22 de ani) și Mirna (19 ani). Fata cea mare studiază turismul la ASE, după ce a început studiile cu un an de facultate în Marea Britanie, acolo unde se va duce să facă și masteratul. În ceea ce o privește pe fiica cea mică, aceasta va fi „meditată” întâi de tată.
Omul de afaceri Mohammad Murad a pariat în ultimii 40 de ani aproape totul pe industria hotelieră și cea a turismului și a reușit să devină cel mai vizibil investitor din aceste domenii.
A adus shaorma în România și a implementat sistemul all inclusive pe litoralul românesc
Omul de afaceri Mohammad Murad este primul hotelier care a implementat concepului all inclusive pe litoralul românesc, dar și primul om care a adus prima shaorma în România.
În 2021, a devenit jurat la emisiunea de bussines Imperiul Leilor, Mohammad Murad este probabil leul care a vânat cele mai multe afaceri în cadrul emisiunii care constă în oferirea de sprijin tinerilor întreprinzători
Dar, despre omul de afaceri Mohammad Murad, puteti citi mai mult in articolele de presa prezentate in site.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.